Un băiat deosebit

un baiat deosebitSincer vorbind, ştiu că sunt un băiat deosebit. Dar, din modestie, nu-mi place să mi se spună asta. Nu direct.

Însă nu sunt un sfânt, nu îmi place nici să fiu terfelit, murdărit pe nedrept, bârfit.

Coboram scările în goană, se oprise curentul, când dau la etajul 5 de Doamna Ana – 77 de ani -, care cobora uşor cu un cadru metalic.

–         Dănuţ, mamă, te rog să-mi iei tu când poţi de la farmacie nişte troxevazin, nitroglicerină şi-o pâine, să mă duc înapoi acasă, că uite a şi nins, mămică, nu mai pot de picioare.

–         N-are pâine la farmacie, tanti, hă, hă, hă!

Mi se pare o glumă bună.

–         Hai Dănuţ, te rog eu, când te întorci de la treabă ia-mi şi mie, să nu mai cobor.

–         Nu pot, tanti, sunt alţii mai în nevoie ca matale.

Şi fug.

La 3 mă întâlnesc cu mumia de domn Costel, administratorul, care e cu inima. Mă roagă să cobor eu la parter la Tanţa, că a uitat acolo chitanţierul şi să încheie situaţia.

–         Nu pot, domn Costel, sunt alţii mai în nevoie ca matale, eu ajut, dar nu pot pe toţi, că nu-s Dumnezeu! Matale te descurci bine văd, că ai by pass-ul proaspăt şi ţine!

Şi fug.

După ce am terminat treburile, m-am întors, curentul venise, şi îi aud pe nemernicii ăştia bătrâni pe care moartea în caută pe acasă şi ei se plimbă la farmacie şi după chitanţiere, bârfindu-mă pe palier, la lift:

–         Nici pe mine nu m-a ajutat, doamna Ana, e ocupat cu studenta aia basarabeancă de la 2 să-i cureţe maşina, îi face piaţa văduvei Steluţa, era un băiat deosebit, dar l-a stricat anturajul ăsta, în frunte cu maseoza aia, căreia îi scoate câinele la aer.

Al naibii lift, s-a şi blocat cu mumiile în el după aia!